Judecător elvețian, în România: ”Nu mai dați spargeri la noi, că nu suntem așa de bogați!”

07 Mai 2017
Judecător elvețian, în România: ”Nu mai dați spargeri la noi, că nu suntem așa de bogați!”

“Vreau să îi conving pe români la fața locului că nu merită să comită infracțiuni în Elveția. În percepția românilor, Elvetia este o țară bogată, unde nu există riscul de a fi pedepsit sau de a ajunge la închisoare. Această imagine este promovată de grupurile infracționale, pentru a recruta tot mai mulți membri”, povestește Michael Derrer, pentru Tagesanzeiger.ch.

“Când vine vorba despre români în presa elvețiană, atunci de cele mai multe ori avem de-a face cu infractori. Mai mereu poliția locală reține câte un infractor mărunt din țara săracă din estul Europei”, scrie Aargauer Zeitung.

Judecătorul și-a propus să apară la televizor în România și în câteva articole din presa românească. “Vreau să îi avertizez pe turiștii-infractori că pedepsele în Elveția sunt mult mai dure decât s-ar aștepta ei”, spune el, pe un ton hotărât.

Derrer vrea să ia legătura și cu diaspora românească, în speranța că paradisul infracțional din Elveția va fi demontat printre românii din străinătate. “Este adevărat că avem de-a face de multe ori cu români, însă aceștia provin din țările învecinate, Italia, Germania sau Austria. Mesajul nu va ajunge la aceștia”, consideră purtătorul de cuvânt al Poliției Aargau, Bernhard Graser.

Lucian Popescu, reprezentant al Asociației Românilor din Baden, este sceptic în privința inițiativei. “Campania informațională este o idee bună, însă va duce foarte ușor la prejudecata că toți conaționalii noștri sunt din aceeași oală. Sloganul campaniei s-ar putea traduce rapid ca – atenție la bagaje, au venit românii”, a comentat Popescu.

Elvețian de origine, vorbitor nativ de germană, Michael Derrer s-a specializat timp de 25 de ani în domeniul limbilor est-europene, cunoscând astfel româna, precum și câteva limbi slave. A studiat la începutul anilor ’90 în București și a lucrat ulterior în cadrul a mai multor proiecte în România. Între anii 1997-2007 a condus programul PraxisTransfert, un program elvețian de transfer de know–how pentru Europa de Est.

În momentul de faţă, deși numărul imigranților români este foarte mic, românii se află pe locul 4 la capitolul infracțiunilor comise în Elveția de către persoane cu cetățenie străină, (2.756 infractori pedepsiți în 2015). De cele mai multe ori este vorba de furturi prin spargere. Alte cazuri se referă la furturi din magazine și din buzunare precum și acte de înșelătorie, cu implicarea cetățenilor români.

Se poate deduce că România se găseşte chiar pe locul întâi în categoria cetățenilor care vin în Elveția special pentru a săvârși infracțiuni, fenomenul numindu-se “Kriminaltourismus”. Termenul desemnează infractorii care vizitează Elveția numai pentru săvârșirea infracțiunilor. Ȋn practica judiciară, atributul “Kriminaltourismus” are drept consecință pedepse mult mai mari pentru infractori (sursa: „Statistique policière 2015” din Elveția, apărută la 21.03.2016, preluată de comunicate.wall-street.ro).

___________________

Cititi si

Papa Francisc, critic dur al SUA: Mi-a fost rușine când am auzit numele...

Alte stiri din Externe

Ultima oră