Companiile vor fi obligate să publice informații privind profiturile, taxele și subvențiile publice primite

09 Iul 2015
Companiile vor fi obligate să publice informații privind profiturile, taxele și subvențiile publice primite
Marile companii și cele listate la bursă ar trebui să publice informații pentru fiecare țară, privind profiturile, taxele plătite pe profit și subvențiile publice primite, au spus deputații miercuri în amendamentele la propunerea legislativă privind creșterea transparenței și încurajarea angajamentului pe termen lung al acționarilor față de companii.  

Deputații mai vor să le permită acționarilor să votezepìn privinţa politicilor de remunerare a directorilor, cel puțin la fiecare trei ani.

“Votul este un pas important înainte pentru a încuraja companiile și investitorii către un proces de luare a deciziilor orientat pe termen lung și pentru a asigura mai multă transparență în administrarea companiilor europene și mai mult angajament din partea investitorilor instituționali și a administratorilor bunurilor”, a spus raportorul italian Sergio Cofferati, citat de site-ul Parlamentului European.

"Textul aprobat conține instrumente importante pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale și evitării impozitelor, mai ales prin obligația de a raporta pe fiecare țară, ceea ce va asigura declararea deschisă de către multinaționale a taxelor pe care le plătesc în fiecare țară în care operează. Nu putem rata această ocazie, mai ales după Luxleaks și alte scandaluri”, a adăugat el.

Deputații au introdus o cerință pentru companiile mari de a publica informații pentru fiecare țară privind profiturile sau pierderile brute, taxele pe profit sau pierdere și subvențiile publice primite.

Organizațiile de interes public, inclusiv companiile listate și firmele de asigurări, precum și companiile desemnate de statele membre ca entități de interes public datorită importanței lor publice vor fi, la rândul lor, subiect al acestei obligații, spun deputații.

Parlamentul solicită prevederi care să le permită acționarilor să voteze cel puțin o dată la trei ani în privința politicii de remunerare a directorilor companiilor listate. Cu toate acestea, se spune că statele membre ar trebui să poată decide dacă votul privind remunerarea directorilor dat de adunarea generală a acționarilor este obligatoriu sau consultativ.

Politicile companiei privind remunerarea directorilor ar trebui să explice cum contribuie la interesul companiei pe termen lung și să stabilească criterii clare pentru alocarea unor remunerații fixe sau variable, inclusiv toate bonusurile și beneficiile, spune Parlamentul.

Valoarea acțiunilor nu ar trebui să aibă un rol important în criteriile de performanță financiară, iar remunerația bazată pe acțiuni nu ar trebui să reprezinte cea mai importantă parte din remunerația variabilă a directorilor, mai spun deputații.

Conform Comisiei Europene, doar 13 state membre le acordă în prezent acționarilor un cuvânt de spus privind remunerația, fie printr-un vot privind politica de remunerare a directorilor și/sau printr-un raport. Doar 15 state membre cer publicarea politicii de salarizare și 11 cer publicarea salariilor individuale ale directorilor. (I.D)


 


 

 

Alte stiri din Business

Ultima oră