Restricţii, după BREXIT. Guvernul britanic a pregătit REGULI NOI pentru muncitorii europeni

15 Oct 2016 | scris de Veronica Micu
Restricţii, după BREXIT. Guvernul britanic a pregătit REGULI NOI pentru muncitorii europeni

Astfel, potrivit noilor prevederi, cetăţenii europeni care lucrează deja în Marea Britanie vor primi drept de şedere şi după Brexit. Însă, pentru cei care vor dori să lucreze în Regat pe viitor se va introduce un sistem de permise.

Aceste permise vor putea fi obţinute fără probleme de cei care au contracte pentru slujbe calificate, dar şi de cei care muncesc pe cont propriu, dacă demonstrează existenţa cererii pentru serviciile furnizate de ei.

În cazul muncitorilor necalificaţi, se vor acorda permise temporare doar dacă mâna de lucru lipseşte în sectoare precum agricultura sau construcţiile.

În schimb, planul pregătit de responsabilii de la Londra nu prevede restricţii pentru cetăţenii europeni care vin să viziteze Marea Britanie sau să studieze în Regat.

Vize pentru britanicii care vor să muncească în Europa

Citând surse din guvern, jurnaliştii de la Daily Mail susţin că autorităţile britanice se aşteaptă ca Uniunea Europeană să impună la rândul ei Regatului un sistem de vize.

Asta înseamnă că cetăţenii britanici vor avea nevoie de permise pentru a lucra în Europa şi vor avea acces doar la slujbe calificate.

Săptămâna trecută, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost cel care a declarat că Uniunea Europeană trebuie să fie "intransigentă" cu Londra.

Cu toate acestea, premierul britanic, Theresa May, a dat de înțeles că vrea să angajeze Marea Britanie pe calea unui "Brexit hard", cu un control strict al imigrației, chiar cu riscul de a compromite accesul țării sale la piața unică europeană.

Organizaţia Migration Watch estimează că Marea Britanie va emite aproximativ 30.000 de permise de muncă pe an şi va reduce numărul de imigranţi proveniţi din ţările europene cu 100.000.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră